profil fotografii repertoriu cronici
Selectati ansambluri, cintareti, dirijori, instrumentisti:

Ansamblul Folklorika
  PROFIL

  Vezi sectiunea Audio & CD  

Ansamblul Folklorika Constituit din instrumentisti de exceptie, cu o bogata experienta in cantul traditional romanesc acumulata prin colaborarea cu dirijori ca: C. Arvinte, G. Sirbu, P. Oprea, dirijori care au adus o contributie substantiala la formarea instrumentistilor specializati pentru acest gen de muzica, ansamblul Folklorika reuneste astazi cei mai profesionisti instrumentisti in domeniu.

Datorita profesionalismului membrilor ansamblului, sunt solicitati de a canta in turnee de mare amploare sau de a participa la festivaluri internationale: Agrigento - Italia, Montreau - Elvetia, Dronauter - Belgia in compania unor solisti de marca ai genului cum ar fi: G. Zamfir, S. Bucur etc..

Ansamblul Folklorika Ansamblul Folklorika abordeaza cu foarte mare atentie lucrarile pe care le prezinta iar orchestratiile si aranjamentele pentru forma de concert a pieselor sunt astfel concepute incat sa nu altereze in nici o forma spiritul folcloric al zonei de origine.

Adrian Petrescu - dirijor si solist
 
Adrian Petrescu - Ansamblul Folklorika Singurul instrumentist care impleteste cu succes toate genurile de muzica - muzica simfonica, folclor, jazz - prim oboist al Filarmonicii George Enescu, instrumentist de exceptie, este absolvent al Liceului de Muzica din Brasov, sectia oboi, si al Conservatorului din Iasi. La festivalul de la Norfolk&Norwich Anglia (1997) a cantat alaturi de pianistul si organistul Nicolae Licaret, intr-un recital cu un program inedit - "Muzica Traditionala Romaneasca", solistul folosind o gama bogata din variatele instrumente romanesti.
detalii...

Marian Alexandru - vioara concert meastru
Este absolvent al Liceului de Muzica "Dinu Lipatti" din Bucuresti. Intre 1984 si 1987 a activat ca membru al Ansamblului "Tinerimea Romana". Din 1987 este solist instrumentist in ansamblul "Ciocarlia". Instrumentist cu o bogata experienta in abordarea repertoriului folcloric, a activat ca membru al formatiei "Stefan Bucur" si de asemenea, in ansamblul lui Gheorghe Zamfir. A editat un dublu album cu muzica veche lautareasca. A efectuat turnee in Suedia, Norvegia, Franta, Germania, Emiratele Arabe, Elvetia, Kuweit, Belgia, Anglia.

Pancirel Constandache - trompeta
Absolvent al Liceului de Muzica din Iasi. Din 1983 solist instrumentist in ansamblul "Ciocarlia". A fost component al formatiei "Stefan Bucur" si de asemenea al ansamblului lui Gheorghe Zamfir. A concertat in sali ca Victoria Hall (Elvetia), Palladium (Anglia), Olimpia (Franta). Turnee in Anglia, Germania, Elvetia, Belgia, SUA, Franta, Austria.

Vasile Alexandru - clarinet
Este absolvent al Liceului de Muzica "Dinu Lipatti" din Bucuresti. Intre 1986 si 2001 a activat ca membru al Ansamblului "Tinerimea Romana". Este colaborator al ansamblului "Ciocarlia". A efectuat turnee in Franta, Olanda, Belgia, Portugalia.

Stefan Radu - tambal
Este absolvent al Liceului de Muzica "Dinu Lipatti" din Bucuresti. Membru al ansamblului "Ciocarlia" din 1989. Turnee in Italia, Belgia, Germania, Norvegia, Kuweit.

Constantin Nechita - contrabas
Este absolvent al Liceului de Arta "George Enescu" din Bucuresti. Din 1981 a fost membru al ansamblului Studentilor Casei de Cultura "Grigore Preoteasa". Intre 1988 si 1992 a activat ca membru al Ansamblului "Tinerimea Romana". Activeaza ca artist instrumentist si la Ansamblul "Doina" al Armatei. A efectuat turnee in Canada, Japonia, Coreea de Sud, Grecia, Belgia.

Gheorghe Dumitru - nai
Absolvent al Liceului de Arta "George Enescu" din Bucuresti, clasa profesorului Cornel Pana. Din 1980 a colaborat cu ansamblurile folclorice "Doina Studentilor", "Rapsodia Romana", "Ciocarlia", iar in 1986 a fost descoperit de Stefan Bucur, cu a carui formatie a efectuat turnee in toata Europa. In trei din acestea a avut prilejul sa cante alaturi de idolul sau, marele Gheorghe Zamfir, la Paris, Munchen, Viena. De asemenea l-a avut partener artistic si pe renumitul muzicolog Marcel Cellier, care l-a acompaniat la orga intr-un program sustinut la Temple du Bas - Neuchatel, Elvetia.

Nicolae Neagu - acordeon
Este absolvent al Scolii Populare de Arta din Bucuresti. Intre 1980 si 1992 a fost solist instrumentist al ansamblului "Rapsodia Romana", iar intre 1992 si 1995 a fost membru al formatie "Radu Simion". Din 1996 este solist instrumentist in ansamblul "Ciocarlia". Turnee in Thailanda, Japonia, Germania.

 


 

 

    2002-2004 SonArt